De ce nu este performant învatamântul romanesc?

De ce nu este performant învatamântul romanesc?

Problema performanţei realizate de învăţământul din România priveşte întreaga societate românească, fără excepţie. Ea reprezintă un punct de interes pentru profesori, pentru actualii şi viitorii studenţi, pentru angajatori şi pentru tot ceea ce înseamnă factor de dezvoltare într-o societate. capital.ro a lansat o dezbatere privind performanţa învăţământului din România în care a pus faţă în faţă un trainer, un profesor universitar şi un expert în resurse umane.

Scurta privire asupra educatiei din Romania

Pentru un expert în HR, ineficienţa educaţiei este redată de ruperea dintre teorie şi practică:

Tinerii absolventi ajung în cadrul companiilor cu un bagaj teoretic solid. Lipsa unei pregatiri practice în timpul facultatii atrage un sistem de învatamânt greoi, cantitati uriase de teorie pe care unii studenti nu o pun în practica niciodata”

Cornelia Brătulescu, HR analyst.

Prin natura profesiei, atât în activitatea de consultanta, cât si în aceea de training, întâlnesc şi discut cu mii de oameni, mare parte dintre ei proaspat absolventi de învatamant universitar si post. 70-80% dintre interlocutorii mei nu sunt în stare sa sustină o discutie argumentata. Pe niciun subiect. Şi nu mă refer aici la dezbateri savante despre romantismul german – ci la chestiuni strâns legate de directia pe care o ia viata profesionala a fiecaruia, de rolul si puterea de a misca lucrurile pe care fiecare trebuie sa si le cunoasca

spune Dan Cristian Cârciumaru, senior trainer la Develor România,

adăugând că

învatamântul românesc «de traditie» nu mai exista. L-au omorat tranzitia perpetua, cei «20 de ani +» proorociti de Silviu Brucan, dispretul deghizat în rectificari bugetare si deconectarea iresponsabila de la realitatile pietei

Paul Marinescu, profesor universitar al Universităţii din Bucureşti, este de părere că „experienţele din ultimii 20 de ani ne-au demonstrat că în loc să mergem înainte, de fapt stăm pe loc, combinând mecanic politici educaţionale ale unor ţări care au tradiţie în acest domeniu. Am uitat, de fapt, că în perioada interbelică, în Romania s-a format o şcoală de intelectuali redutabili. Ținând seama nu numai de statistici, constatăm că la ora actuală avem foarte mulţi analfabeţi. Pentru că analfabeţi sunt şi cei care au pretenţia că au diplome şi care nu pot: să acţioneze coerent, să gândească consecvent, să facă un enunţ corect în limba română, să aibă principii (atitutidinile unor persoane din prima linie a politicii, vieţii sociale şi economice sunt elocvente)”.

Marinescu este de părere că sunt exemple că se face performanţă în educaţia din România, numai că aceasta nu este performaţa sistemului, ci rezultanta acţiunii unor profesori cu vocaţie de misionari. Misionariatul trebuie asumat de întregul sistem nu doar de câţiva oameni.

Care este cauza?

„Nu este doar o problema învăţământului, tinerii sunt obligaţi să lucreze pentru a se întreţine, costurile cu facultatea fiind ridicate. Sistemul românesc le permite tinerilor să lucreze încă din anul 2 de facultate. Adesea auzim de manageri la 23 ani, iar în timp ce profesorii îşi susţin cursurile cu sălile goale, studenţii sunt mai întâi muncitori. Asta pentru că vedem adesea tineri care au terminat o facultate lucrând într-un domeniu total diferit, existând problema ca după terminarea studiilor tinerii să nu-şi găsească pe piaţa muncii un job în domeniul studiat”,

remarcă specialistul în resurse umane.

„Când vorbim de performanţa în educaţie, trebuie să ne raportăm întâi la modele. Din păcate, la ora actuală în România nu mai există modele care să aibă în vedere calitatea oamenilor, consistenţa lor, calitatea experienţelor lor de viaţă (mai curând putem vorbi de performanţa la nivelul imaginii unor persoane publice). Criza educaţională ţine şi de motivaţie. Vorbim de motivaţie la nivelul a patru factori: părinţii, copiii, profesorii şi societatea. Motivaţia familiei ţine si de o componentă materială, ceea ce înseamnă un minim de venit astfel încât familia să se poată concentra şi asupra educaţiei copilului. Motivaţia copilului are în vedere responsabilizarea acestuia. Motivaţia profesorului ţine de ceea ce-i oferă sistemul pentru a se pregăti şi pentru a-i pregăti pe alţii. În afară de dispreţ, presiune şi de lipsă de speranţă, unui profesor i se oferă foarte puţin. Motivarea societăţii este dependentă de posibilitatea acesteia de a poziţiona în posturi de decizie caractere şi profesionisti (profesionişti cu caracter)”,

Prof. Dr. Paul Marinescu

 Ce este de facut?

Cred ca trebuie sa lasam deoparte orgoliile afundate în nostalgia vremurilor când aveam olimpici internaţionali si sa redefinim misiunea sistemului educational. Cum se spune în trainingurile de planificare strategica de pretutindeni, nu exista actiuni si masuri coerente fara obiective si scopuri clar definite, iar acestea din urma trebuie derivate logic din «misiunea organizatiei». Alinierea la un sistem de valori simplu si închegat este de asemenea o conditie sine qua non pentru reusita unei companii. Învatamântul românesc trebuie gestionat ca o companie, ca o imensă organizatie strategica, menita sa producă plusvaloare”,

argumentează Dan Cârciumaru, într-o viziune mai antreprenorială.

„Trebuie sa construim împreuna, ceea ce înseamna ca trebuie sa implicam şi persoanele care sunt acum la pensie, persoanele de vârsta a treia, care nu sunt utilizate decât în mica masura; acestea trebuie sa fie încurajate sa participe la educarea tinerei generatii (în calitate de mentori)”,

spune Paul Marinescu,

care insista pe faptul că performanţa este legată de o viziune sistemică, pe care nu se pot implementa numai viziunile izolate ale unor oameni, ci viziunea unei echipe de profesionişti veritabili, pozitionaţi la nivelul de decizie cel mai înalt al societăţii (în masura în care ei au aceasta viziune şi, în aceeaşi măsură, voinţa de a o pune în valoare).

„Educaţia este un proces la care trebuie sa participe părintii, factorii de decizie din domeniile educational, economic, social si politic, pentru ca nu se pot realiza lucruri valoroase fara atitudine pozitiva si spirit de initiativa permanent. Actorul principal din acest proces complicat este copilul si, de aceea, el trebuie încurajat sa participe la propriul lui proces educational. As începe acest proces îndelungat de educare a tinerilor din România printr-un enunt: «A face fara sa ceri», pentru ca am fost obisnuiti in ultimii ani cu «A cere fara sa facem»

spune profesorul universitar

Mai aplicată pe procesul universitar de educaţie, Cornelia Brătulescu este de părere că

pe tineri îi intereseaza ineditul, interesantul lucrurilor, iar profesorii trebuie sa-si sustină cursurile într-o maniera captivanta, cu materiale în care sa împleteasca teoria cu practica, în timp ce învatarea în echipa trebuie sa fie încurajata.

DistribuieFacebookTwitter
Avatar
Scris de
Paul Marinescu
Inițializează discuția

Scris de

Avatar

Paul Marinescu

Profesor – Management, Management de proiect, Managementul mass-media, Managementul schimbării, Metode și tehnici creative în Consultanță de afaceri, Metode și tehnici creative în marketing și vânzări.
Coordonator al programului de masterat Consultață în Afaceri (Facultatea de Administrare și Afaceri, Universitatea din București).
Conducător de doctorat la Școala Doctorală de Management – Academia de Studii Economice din București.
Editor – Revista Manager
Director al Centrului de Strategii Organizaţionale şi Leadership al Universității din București (CSOL-UB)
Presedinte al Asociaţiei “CONSULTANŢĂ STRATEGICĂ ŞI LEADERSHIP “(CSL)
Presedinte al Asociaţiei Team Work (organizaţie non-guvernamentală, non-profit pentru tineri axată pe învăţare prin management de proiect).
Consultant în afaceri, formator și mentor.
Fondatorul Paul’s Friends